„La București Revoluția continuă. Pașnică, adevărată, frumoasă și sincer doritoare pentru întreg poporul chiar și pentru acea parte a lui care nu poate, nu vrea sau nu e lăsată să înțeleagă că tinerii din România, indiferent de condiția lor socială nu pot fi considerați niște golani.Miercuri, 25 aprilie 1990, în Piața Universității, torță vie a luptei pentru izbăvirea neamului de comunism și de slujitorii lui ascunși sub o mască, nici măcar ea dovedită a fi umană, aproape 30 000 de manifestanți statornici cântă, dansează, scandează în numele libertății poporului român și cred mai departe în victoria lor. Republica, Piața Universității cucerește inimile tot mai multor bucureșteni.Până și Televiziunea Română a dorit să ne facă să credem că a devenit cu adevărat liberă, recunoscând că acolo se află tineri, oameni maturi, familii venite braț la braț cu copii purtați pe umeri ca să fie acolo, să știe, să vadă ceasul renașterii adevăratei noastre demnități.
Studenții care au reapărut alături de muncitori și intelectuali în prim planul luptei anti-comuniste pentru libertate, nu sunt gunoiul și scursura societății, așa cum a pretins cu o regretabilă lipsă de conduită morală dl. Ion Iliescu în fața a milioane de români aflați lângă micul ecran. Cineva din piață spunea: «Poate că acum minerii vor veni la noi să ni se alăture, nu ca să ne batem unii cu alții. Azi poate au înțeles și ei ce se petrece în București. Să vină aici și muncitorii care pe 29 ianuarie ne-au acuzat că vrem să ne vindem țara». Unitatea națională atât de grav compromisă în ultimele luni de actualul guvern se reface încetul cu încetul aici la baricada de la Universitate. 30 000 de «golani» reprezentând de la condiția de șomer până la cea de profesor universitar cântând, legănând brațele întinse în aer arătând spre cer semnul libertății, refac cu adevărat unitatea neamului atât de repede distrusă de cei care nu au puterea să iubească dar se folosesc de instrumentele puterii pentru a dezbina și pentru a lovi. Voi, «golanii» reveniți la Tribuna Libertății de la Universitate, primiți salutul meu și gândul meu cel bun de iremediabil și neînduplecat «golan».
FILMUL EVENIMENTELOR NOPȚII DE MARȚI SPRE MIERCURI ȘI AL ZILEI DE MIERCURI, 25 APRILIE, PÂNĂ SEARA TÎRZIU.
Noaptea de marți spre miercuri va intra în istoria Bucureștiului, în istoria Revoluției și va rămâne adânc imprimată în memoria fiecărui participant prezent în acele clipe acolo. Nu credeam să mai învățăm a fi noi înșine vreodată. Și totuși n-am murit.Existăm și încă al naibii de serios pe lumea asta.Tinerii din această piață, studenți, muncitori, elevi, indiferent de condiție socială sau educație, au manifestat până în zori, menținând cursul fluviului Revoluției neîntrerupt. S-a scandat: Libertate! Timișoara! Cinste lor, eroilor! Jos Iliescu. Jos Chițac. Jos nomenclatura. Jos Comunismul. S-a cântat despre Avram Iancu, despre Ardeal, s-a scandat numele României iar din difuzoare s-au făcut auzite acordurile Odei Bucuriei. Și Beethoven a fost cu noi.
S-a intonat de asemenea vestitul imn al Grupului Independent pentru Democrație: Noi de-aicea nu plecăm. Nu plecăm acasă. Până nu vom câștiga. Libertatea noastră. S-a cântat Hristos a înviat, iar când a început să plouă peste ei au cântat și au scandat mai departe. Apoi când în piață au apărut vânzătorii de ziare s-au repezit spre ei și nu pot spune că nu am încercat un sentiment de mândrie văzând în mâinile lor, fără excepție, România Liberă, în care citeau cu înfrigurare primele relatări ale reprimărilor brutale ce se petrecuseră cu o dimineață în urmă. Ploaia s-a stârnit cu și mai mare înverșunare dar o mână de câteva sute de oameni au rămas mai departe acolo să țină vie baricada. Iar efortul lor a fost răsplătit de afluența imensă de oameni în acel sacru loc ce aveau să umple în ziuea de miercuri Piața Universității”.
Sursa: „România liberă”, 27 aprilie 1990, p. 1.
[Andrei Neacu]