„Prima e o persoană oarecum cunoscută – doamna Lucia Morar, fosta directoare a Fabricii «Tricoul Roșu» din Arad, fostă deputată în M.A.N. Acum e membră marcantă a unui partid istoric și se plimbă prin Arad cu semnul masonic Golan pe post de broșă.

A doua e necunoscută și așa va și rămâne, cu toate eforturile ei de a ieși din anonimat. Ingineră de felul ei, la un institut de cercetări, face parte din Grupul Independent pentru Democrație și face piața în fiecare seară. E apolitică, dar conștientă. Și e o victimă a regimului de tristă amintire. Nu, n-a fost disidentă. A fost coristă. Și, vă dați seama, fiind în corul Institutului, era obligată să cânte marșuri și imnuri dedicate dictatorului.

Îngrozitor, recunosc și eu. Dar de ce se ducea la cor, doar n-o obliga nimeni? A, răspunde ea, dar după fiecare repetiție primea o zi liberă! Am înțeles. Acum e frustrată, sărmana, nu mai e «Cântarea României», nu mai e cor, deci nu mai poate pretinde zile libere. Așa că, fuga la piață să strige (tot în cor, de, obicei vechi!) «Jos comunismul!». Apoi se duce la serviciu cu certificatul de «golan» și obține fără probleme (șeful e și el «golan») zilele libere dorite. Papillon”.

 

Sursa: „Azi”, 20 mai 1990, p. 2.