„Huliganii care au făcut Revoluția la Timișoara sunt alături de golanii din București – impresii de la adunarea populară de la 29 aprilie –

Timișoara a fost primul oraș al Revoluției din decembrie. Timișoara rămâne un oraș al revoluției. Timișoara nu poate privi liniștită cum revoluția este confiscată și redusă la o lovitură de stat.

S-au întrebat din nou zecile de mii de participanți la adunarea de duminică: ce s-a schimbat din decembrie până acum?

Aceiași oameni, aceleași metode folosite, adevărul ascuns despre cei care au tras în populație și despre cei care ne-au chinuit atâția ani. Cum putem avea încredere în cei care au folosit din nou forța împotriva manifestanților pașnici (tot noaptea!), pentru ca apoi să-i numească GOLANI și să nege fără rușine că s-a intervenit cu brutalitate? De ce vor fi ei capabili după alegeri, constituiți într-un guvern legitim, dacă acum ne arată o astfel de față?

Cum se poate numi «liberă» o televiziune care a indignat Timișoara prin modul în care a prezentat Proclamația și care batjocorește prin imaginile mutilate și irelevante manifestațiile zilnice din Piața Universității din București?

Când în Occident pot fi văzute casete filmate în CC și în Piața Palatului la 22 decembrie, care pun în altă lumină rolul conducătorilor Frontului, dar nouă, la Televiziunea Română, nu se sunt prezentate, putem crede că nu e necesară abrogarea decretului 473?

Când procurorul militar care a emis sub Ceaușescu două mandate de arestare împotriva d-nei Doina Cornea este unul dintre cei care acum «rezolvă» (?) oamenilor în Cluj, mai poate să ne mire că nimeni nu e găsit vinovat în România? Când cei care critică conducerea Frontului sunt calomniați în modul cel mai grosolan, trebuie că-i aplaudăm pe calomniatori?

Sunt câteva din întrebările care s-au pus la Timișoara… La care s-au dat și câteva răspunsuri: «Golani din toată țara, uniți-vă!», «Frontule nu uita/ Te votăm la Moscova», «Iliescu a furat revoluția din Banat», «Iliescu președinte ca să fie ca-nainte», «Singura soluție – înc-o revoluție», «Jos mafia comunistă», «Jos comunismul».

Și tot un răspuns al timișorenilor participanți la adunare, ca și al delegaților din Cluj, Sibiu, Craiova, București, Brașov, Călărași, Piatra-Neamț, Reșița, Hunedoara etc., trebuie considerată și Contestarea candidaturii dlui Ion Iliescu pentru funcția de președinte:

«Noi, participanții la adunarea populară din Timișoara din 29.04.90 ne adresăm Comisiei Electorale Centrale pentru a contesta candidatura la funcția de președinte al României a dlui Iliescu.

Motivele care ne îndreptățesc la acest lucru sunt următoarele:

D-nia sa a încălcat în mod repetat prevederile art. 205 cod penal care sancționează insulta, art. 206 cod penal care sancționează calomnia și art. 324 cod penal privitor la instigarea politică și apologia infracțiunii.

Pentru toate aceste infracțiuni dovezile sunt chiar declarațiile publice făcute de dl. Ion Iliescu în CPUN precum și la posturile de radio și televiziune».

Caietele de semnături au fost înaintate duminică seara Comisiei Electorale Centrale.

După terminare mitingului, dl. Doru Mihuț, directorul ziarului «Timișoara», întrebat dacă crede că dl. Iliescu va accepta un dialog cu reprezentanți ai Alianței Naționale pentru Proclamația de la Timișoara a precizat:

«- Noi am început un dialog cu dl. Iliescu după difuzarea Proclamației, și domnia sa ne-a asigurat că acesta va continua. Ceea ce așteptăm de la dânsul este dezicerea de nomenclatură. La urma urmei toată Alianța, Proclamația și opinia țării nu se îndreaptă direct împotriva d-lui Iliescu, ci împotriva convingerilor comuniste ale dumnealui, mai ales a structurii de putere pe care a perpetuat-o».

Întrebat ce părere are de afirmația d-lui Iliescu că inițiatorii Proclamației ar fi manipulați de partide, dl. Mihuț a răspuns:

«- Deoarece Proclamația nu a putut fi atacată în conținutul ei, atât de clar, de firesc și de închegat, singura acuză ce i s-a putut aduce a fost a manipulării: mai întâi am fost acuzați că suntem manipulați de P.N.L, apoi de P.N.Ț.-c.d., apoi de unguri, apoi din nou de P.N.L., probabil că mâine din nou de P.N.Ț.-c.d. ș.a.m.d.»

La Timișoara în piața Operei mitingul s-a încheiat. Protestul continuă. Ziua și noaptea. Până când, tovarășe Iliescu?”

Sursa: „Dreptatea”, 3 mai 1990, p. 1, 3.

 

[Vlad Mihăilă]