„Avem impresia, și sperăm să greșim, că cercul din jurul manifestației din Piața Universității din București se strânge tot mai mult. Dacă într-adevăr așa va fi totul se va termina printr-un dezastru. Dacă regimul neocomunist al domnilor Iliescu și Roman își închipuie că în Piața Universității di București există o altă soluție decât cea politică, înseamnă că ne așteaptă, pe noi toți, clipe grele. Dacă după aproape 26 de zile, acești oameni, ajunși printr-o împrejurare tragică în fruntea mult chinuitului nostru popor, încă mai fac planuri de represiune, înseamnă că și-au pierdut nu numai orice brumă de respect pentru eroii din decembrie, ci și minimul de uz al rațiunii.
Sunt, deci, 26 de zile de când, în Piața Universității din București, zeci de mii de oameni demonstrează în numele a peste 6 milioane de cetățeni români din țară și din străinătate, împotriva comunismului, a nomenclaturii comuniste și a regimului Iliescu-Roman.
Așadar, cercul din jurul demonstranților se strânge. Ziarele partidului neocomunist, F.S.N.-ul, amenință și insultă. Primăria Capitalei asmute opinia publică și face presiuni chiar și pe cale…medicală. Reprezentanții forțelor de ordine publică dau comunicate false, instigă și-și pierd răbdarea și ei odată cu guvernanții. Nici ei n-au învățat, se pare, din lecția de la 21-22 decembrie, absolut nimic. La fel de grav procedează și televiziunea română, criminala noastră televiziune care are acum, după cum spunea un manifestant, rolul pe care l-au avut, în 1946, tancurile sovietice. Adică de a deturna conștiința și istoria poporului român prin forță. Prin forța persuasiunii de fata asta. Putem spune că în aceste cinci luni de la revoluție activitatea televiziunii române a fost pentru poporul român tot atât de nocivă cât o ocupație străină. Acest fapt teribil își va arăta pe de-a-ntregul urmările în lunile următoare când «roadele» se vor vedea. Cum se vor scuza oamenii televiziunilor, în frunte cu președinții lor, cel care a fost – Aurel Dragoș Munteanu – pitit acum la New York, și cel care este în funcție – Răzvan Theodorescu – este greu de spus. Să fie obiectivitatea, pentru televiziunea care emite din cartierul Dorobanți (nu-i spunem română pentru că e greu de admis așa ceva după o revoluție sângeroasă dusă și pentru apărarea ei), un ideal atât de greu de atins? Încă o dată, spunem, am vrea să greșim în aprecierea noastră și să ne fie tuturor bine. Nici domnul Iliescu nu lipsește din această campanie de intimidare a manifestanților din Piața Universității din București, domnia sa insultând, minimalizând, disprețuind în aceeași manieră activistică pe care o știm prea bine de la crudul său înaintaș. Acesta e contextul în care dl. Petre Roman vine și spune (pentru adormirea conștiințelor?!) că nu se vor lua măsuri de represiune. Să dea bunul Dumnezeu și să fie așa! Dar cum rămâne cu nerăbdătorii generali-polițiști, cu televiziunea fesenistă, cu primăria. Iată că aici nu e consens și, din acest punct de vedere, manifestanții au încă o dată dreptate în lupta lor împotriva comunismului, a nomenclaturii, a păstrării vechilor rânduieli și a vechilor oameni. Luptă ce nu are decât un sens și o unică finalitate: victoria. Acest fapt trebuie foarte bine înțeles și de actualii guvernanți încă din 22 decembrie 1989. Altfel nu se mai poate. Nu se mai poate. Partidul F.S.N. cel care speră la modul neliniștitor să câștige alegerile și să treacă în mod legal la măsurile pe care le-am tot cunoscut până și după 22 decembrie 1989, își face socoteli absolut false dacă-și închipuie că se vor desfășura alegeri adevărate pe fondul unei uriașe contestații, al tensiunilor sociale și că guvernul care va veni va avea credibilitate deplină pentru a încerca o calmare a situației, și apoi, în cel mai scurt timp, rezolvarea ei.
Manifestanții sunt convinși că fără aplicarea Proclamației de la Timișoara – adevărata emanație a revoluției și documentul-program al continuării ei – România nu va putea scăpa de comunism și de produsul acestei ideologii ruinătoare, nomenclatura. Revoluția continuă și va continua, programul ei nefiind negociabil. Și nu este negociabil în primul rând din cel mai omenesc motiv dintre toate motivele, că pentru această revoluție au murit oameni, oameni tineri. A curs sânge, au fost secerate vieți. Luptătorii din decembrie, toți cei care n-au căzut atunci, se află din nou în aceeași piață – Piața Universității din București. Acestor oameni, cei mai buni dintre noi, revoluția le-a fost furată de un grup de inși care deocamdată nu se deosebesc cu nimic de cei dinaintea lor. Prin urmare, logic, revoluția continuă pentru a-și îndeplini programul. Specialiștii regimului Iliescu-Roman ar trebui să priceapă acest lucru. Și ar mai trebui să știe și ei, așa cum știu și cei din Piața Universității din București, că această mișcare contestatară fără egal în Europa este, de fapt, concluzia națiunii române față de un regim ce va rămâne, ca și precedentul, de tristă amintire în istoria noastră.
A adus numai dezbinare, suferință, ură, necazuri, tulburări sociale, a dezorganizat agricultura și industria, a înșelat și umilit oameni, măsurile luate fiind niște biete paliative, aflate foarte departe de idealurile revoluției”.
Sursa: „Dreptatea”, 18 mai 1990, p. 1, 4.
[Vlad Mihăilă]