„Greu de spus cât de lung va fi drumul spre democrație în România; un lucru e cert, el care un capăt în Piața Universității, unde golanii au intrat în a 12-a zi a manifestației lor.
Din ce în ce mai mulți oameni vin aici cu sentimentul că vin acasă, o casă aerisită de orice reziduu comunist: aici e prima zonă liberă de comunism din țară. Vin cu sentimentul cert că participă în istorie, că fac Istoria, că acum istoria trebuie să intre pe făgașul ei normal.
Guvernul, cu o lipsă de luciditate care acuză, refuză dialogul cu manifestanții. Îi tratează cu o cordială indiferență – cel puțin în aparență – căci sunt semne care arată ruina interioară a unei doctrine putrede.
Cel mai frumos cântec al libertății: «MAI BINE MOR DECÂT COMUNIST»
S-au creat foarte repede cântecele revoluției, cântecele libertății. Frumoase și ferme în mesajul lor, cum frumoasă și fermă e atitudinea constantă anticomunistă a demonstranților. Anume voci insinuează că românii se adună în Piața Universității ca la un spectacol. «Poate, răspunde domnul Victor Rebengiuc, dar dacă este așa e cel mai frumos spectacol al libertății din lume»; căci nu este doar un spectacol, ci o aspirație spre adevăr de nezdruncinat, să auzi în zeci de mii de piepturi: «Mai bine haimana decât trădător / Mai bine huligan decât dictator / Mai bine golan decât activist / Mai bine mor decât comunist».
«Umorul vă va scăpa de comunism»
Cine stă între demonstranți și le urmărește reacțiile nu poate să nu le recunoască umorul, adesea negru, începând de la felul în care îi tratează pe provocatori, până la lozincile cele mai pline de imaginație, spontan create.
Prima și cea mai înaltă dovadă de umor stă acceptarea titulaturii de golan – în mod ironic, desigur; în această acceptare e unul din mecanismele umorului. Cine dorește să realizeze cât de inventiv e umorul românesc, e suficient să constate doar câte feluri de golani există în Piața Universității.
Ne închipuim cum vor fi gustat deputații francezi Jean Michel Ferrand, Guy Bernard și Jean Pierre Guillet o asemenea lozincă reabelais-iană «F.S.N., F.S.N./ Las-o jos că măcăne!». Sau «F.S.N. de vei vota / Trandafiri voi veți mânca». De aceea, domnul Jean Michel Ferrand, mare iubitor al poporului român, declară: «Am încredere în spiritul românesc. Umorul vă va scăpa de comunism». Regăsirea umorului e un semn că rănile încep să se vindece, că spiritul românesc își va recăpăta încet matricea sa spirituală unică.
Îmbucurător e că celebre universități (unele dintre ele) foarte conservatoare s-au declarat, cu umor, «Universități de golani». Încet, dar ferm, România se întoarce în Europa. Umorul românesc contaminează.
Scrisoare deschisă adresată domnului Președinte interimar ION ILIESCU
VENIȚI LA DIALOG!
Vă rog de la înalta tribună la care vă găsiți temporar, să acordați puțină atenție unuia din umilii cetățeni pe care chiar dvs., după 22 decembrie 1989, când v-a convenit, l-ați intitulat erou.
În după-amiaza zilei de 22 aprilie 1990 am ridicat o nouă baricadă. Oamenii care vă înțeleg și vă iubesc sau vă aprobă din interes m-au huiduit și m-au bătut. Mi s-a întâmplat asta pentru prima oară în viață, dar nu știți câtă satisfacție mi-au adus aceste excese, domnule Președinte provizoriu. Nu vreau să vorbesc mai mult despre mine, întrucât ați afirmat ulterior că n-aș fi reprezentativ. În tot cazul nu așa ca dvs. Și de ce aș vorbi mai mult? Nu mi-am dorit, nu îmi doresc și nu îmi voi dori puterea, așa să-mi ajute Dumnezeu!
Dar, ca unul care nu a părăsit această baricadă, ca pe o ultimă speranță de păstrare a sensului existenței sale, vă rog, în numele a tot ce e omenesc, veniți la dialog! Nu este nimic mai important pe lume decât viața unui om. Asta-i credința mea, a unui care, ca și dvs., la un nivel mai mic, am fost și secretar U.T.C. și secretar P.C.R.
Până la ora când scriu acestea, 36 de persoane, oameni cu voia dvs., au intrat în greva foamei, lângă zidul Universității din București, așteptând un semn al «deschiderii». I-am văzut pe zi ce trece atât de hotărâți încât vor muri acolo fără a mai apuca să guste din binefacerile prea lentelor dvs. reforme. Ei doresc, ca și dvs., desființarea structurilor comuniste ale societății. Credeți că o casă comună europeană se poate înălța peste cadavre? Nu pătați trandafirul! Veniți la dialog! Eu personal, dacă o singură viață se va stinge acolo nu îmi voi ierta niciodată greșeala de a mă fi născut om!»
Ioan FLOREA”.
Sursa: „Dreptatea”, 5 mai 1990, p. 1.
[Vlad Mihăilă]