„Studenți de la Litere, Arhitectură, Medicină, Aeronave, Fizică, Drept, Arte frumoase, Biologie, Matematică, Filosofie, A.S.E., Automatică, T.C.M., Mecanică, Construcții, Instalații; elevi de la liceele Sf. Sava, Lazăr, Mihai Viteazul, Sanitar; o coloană numărând zeci de mii de tineri însuflețiți de bucuria de a fi istorie. Lipsiți de crispare, ușurați de povara fricii. Piața Operei, punctul de plecare al acestei procesiuni a spiritului liber, face parte pentru câtva timp din Zonă. Coloana pornește apoi spre Kilometrul Zero: Piața Universității. Tineretul studios își dezvăluie iarăși forța interioară, demonstrând că dorește să trăiască întru adevăr, Se scandează, firește, numai că acest lucru nu este impus, nu se face cu ură, ci cu superioritate morală a celor puri. «21-22, noi am tras în noi» este o mustrare adresată celor care i-au desconsiderat. Mai mult, este dovada apelului la etic. Pe trotuare, oameni în vârstă aplaudau plângând această redescoperire a puterii de a spune NU, într-un mod superb, oricărei încercări de a întoarce spatele Europei.

Oamenii liberi nu mai acceptă cuvinte goale, simple flori retorice. Împotriva minciunilor și amenințărilor ei propun alternativa iubirii, a reconcilierii, a compasiunii față de adversar care nu-i poate înțelege până când nu iese din sistemul cu țepi în care s-a închis. Forța spiritului tânăr vine din lipsa oricărei dorințe de a accede în sferele decizionale ale politicii. Și această forță este de neînvins.

Pe Calea Victoriei li se aruncă flori. În dreptul Casei Scriitorilor sunt ovaționați. «Scriitori veniți cu noi!». Și mulți dintre slujitorii condeiului li se alătură. Ca pe 21 decembrie, Ca pe 22; pentru că instanța supremă este adevărul.

Pe Bulevardul Magheru vestea o ia înainte, spre Universitate. «Vin studenții!». Vine speranța. Vine schimbarea. «JOS COMUNISMUL!», se aude acum și apoi refrenul din «Imnul Golanilor»: «Mai bine mort decât comunist». Este opțiunea viitorului acestei țări, rostită de cei ce reprezintă viitorul. Și această opțiune nu poate fi ignoratăˮ.

Sursa: „Dreptatea”, 19 mai 1990, p. 1, 4.

 

[Vlad Mihăilă]