Celebrul compozitor și virtuoz al naiului s-a născut la 6 aprilie 1941 în orașul Găești, Dâmbovița. În 1955, la insistențele tatălui de a studia acordeonul, se înscria la Școala de Muzică Nr. 1 din București, însă a fost îndrumat și acceptat în clasa naistului și profesorului Fănică Luca. Aici a studiat și sub îndrumarea profesorilor Matei Jurubiţă (teorie-solfegiu) și Viorel Cosma (istoria muzicii). Talentul deosebit i-a permis să se înscrie la Conservatorul de Muzică din București (1961), pe care l-a absolvit cu dublă specializare în 1966 (Pedagogie) și 1968 (dirijoral). A studiat cu profesorii Victor Iusceanu (teorie-solfegiu), Ion Dumitrescu (armonie), Dumitru D. Botez (cor, dirijat coral), Iosif Conta (dirijat orchestră), Ovidiu Varga (istoria muzicii) și Emilia Comişel (folclor).

De-a lungul anilor 1960-1970, Gheorghe Zamfir a adus modificări importante naiului tradițional, făcându-l un instrument versatil din punct de vedere tonal. Cunoaște succese importante la festivalurile de muzică din țară și din străinătate (Germania de Vest, Elveția, URSS, China, Franța, apoi în America de Sud, Canada, SUA, Australia, Japonia, Africa de Sud).

A fost dirijor al Ansamblului de Cântece și Dansuri „Ciocârlia” din București (1966-1970) și fondator, naist, acordeonist și dirijor al Tarafului „Gheorghe Zamfir” (1970-1982). În 1982 a fost nevoit să ia calea exilului, căzând în dizgrația cuplului Ceaușescu. S-a stabilit în Franța, devenind cetățean francez. S-a întors în țară în 1990, continuându-și seriile de concerte în spațiul internațional și predând cursuri de nai. Albumele sale vândute în peste 100 de milioane de exemplare l-au consacrat ca unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni la nivel global.

Gheorghe Zamfir s-a remarcat ca una dintre figurile artistice care în primăvara lui 1990 și-a manifestat simpatia și sprijinul față de protestele din Piața Universității. Mesajul său rostit la 8 mai din balconul Facultății de Geologie a semnalat importanța continuării acțiunilor de protest împotriva guvernului F.S.N.:

„Am purtat stindardul românesc pe toate meridianele lumii. Am plâns împreună cu voi, acolo unde lacrimile au știu să spună lumii întregi jalea poporului român. Nu putem după atâta jug și suferință să ne mai lăsăm călcați în picioare și de data asta”.

Gheorghe Zamfir ținând discursul său de la Balconul Universității:

Sursa: Gheorghe Dumbrăveanu (ed.), Piața Universității, București, Imprimeria „Coresi”, [f. a.], p. 72.

 

Surse: [1], [2], [3].

[Vlad Mihăilă]