Am selectat un document interesant în care aflăm despre tragedia distrugerilor provocate la Biblioteca Centrală Universitară din București, la Revoluția din Decembrie 1989 (s-a tras cu arme de război în instituție, a fost incendiată, s-au pierdut volume întregi de carte rară și nenumărate manuscrise), dar și ce însemna lectura în bibliotecile din ultimii ani ai regimului comunist. Articolul amintește în primul rând de frigul uneori sub zero grade din bibliotecă și de lipsa noutăților de publicații. Poate astăzi ne este greu să înțelegem cum s-a putut studia în asemenea condiții, dar totuși s-au format în continuare specialiști. Cei care au crezut în valorile educației, au fost la „datorie” în biblioteci, și înainte și după 1989, și sub zero grade și mult peste („cei pe care-i găsim în biblioteci sunt tot cei care studiau «la zero grade»”). Este important să fim recunoscători pentru ce avem acum într-un regim democratic și să nu uităm să cerem mai mult, dar și să oferim mai mult înapoi societății.

Și o ultimă mențiune înainte de documentul transcris. La 30 aprilie 1990 (suntem la mai bine de o săptămână de când Fenomenul Piața Universității a fost inițiat) situația Bibliotecii Centrale Universitare s-a aflat în atenția lui Federico Mayor, directorul-general al UNESCO, care a lansat la București un apel pentru reclădirea instituției pe care o considera un simbol al luptei pentru libertate („symbol of the fight for freedom”). Astăzi, apelul poate fi citit electronic și este mai mult decât evocator pentru importanța unei biblioteci ca instituție edificatoare a valorilor democratice, mai ales la început de drum, precum în România anului 1990 („libraries as democratic institutions of learning, research, culture and information are a vital instrument in this daily crusade in the minds of men and women”).

*

„În focul Revoluției din Decembrie a ars o bibliotecă, o mare bibliotecă. O știe toată țara, o știe toată lumea. Un monument arhitectonic din centrul capitalei României. Palatul Fundației Carol I – Biblioteca Centrală Universitară – arată ca un mare mutilat de război pe care echipe de ortopezi și chirurgi-plasticieni se străduiesc să-l facă să-și recapete înfățișarea de om frumos. Nu ne îndoim că acei medici care sunt arhitecții restauratori îi vor reda palatului vechea frumusețe. Ceea ce nu va fi recuperat niciodată este fondul de cărți devenit cenușă, îndeosebi fondul de manuscrise și carte rară. Au ars aici manuscrise prețioase ale lui Eminescu, Mircea Eliade și ale altor mari scriitori români, manuscrise orientale achiziționate cu dragoste și sacrificii de cărturarii care lucrează aici. În anii din urmă fusesem consultat de directorul așezământului, distinsul poet Ion Stoica, la achiziționarea câtorva manuscrise. Ele mai trăiesc astăzi doar în amintirea celor care le-au ținut în mână, le-au evaluat, le-au apreciat, le-au mângâiat. Numărul de exemplare care supraviețuiseră din vechile cărți de temelie ale limbii române s-a impuținat cu cele arse aici. Mulțumind prietenilor din străinătate ai culturii române pentru substanțialele donații de carte făcute țării, în primul rând marelui sinistrat care este B.C.U., nu trebuie totuși, să uităm că ea a suferit pierderi cu adevărat ireparabile.

Această mare bibliotecă, a treia din București, are o mulțime de filiale, «fii» și «fiice», în toate facultățile și căminele institutelor de învățământ superior din Capitală. Acestea din fericire, sunt intacte. Având un rol funcțional, ele pun la îndemâna studenților cărțile de bază necesare procesului instructiv, punerii bazelor competenței profesionale. În anii ultimei «glaciații», condițiile de lucru în toate bibliotecile deveniseră absolut inumane. În timpul iernii, temperatura cobora la zero grade și chiar sub zero grade. Bibliotecarii rezistau cu greu, așteptând cu nerăbdare ora închiderii ca să plece acasă, unde era ceva mai cald! Bibliotecile erau în bună parte goale. Un motan superb cu misiuni de deratizare în depozitele de carte din Facultatea de Filologie mă făcea să exclam când îl întâlneam pe-acolo: iată cine e vinovat de dispariția șoarecilor de bibliotecă! Motanul nu avea, desigur, nicio vină. Șoarecii de bibliotecă nu dispăruseră. Fanaticii studiului și al disciplinei muncii intelectuale erau însă din ce în ce mai rari.

«Glaciația» nu era singura cauză a scăderii nivelului pregătirii profesionale a studenților. Toți știam că după ultima reformă a învățământului dictată de marele ignorant, pregătirea celor care băteau la porțile Almei Mater era din ce în ce mai precară. Generalizarea liceului cu care ne amenințase dictatorul la ultima mascaradă ne ducea spre o catastrofă națională: abundența celor răi îi împiedica pe dascăli să se ocupe de cei buni. Perorând despre educația prin muncă și pentru muncă, «factorul iresponsabil», cultiva batjocorirea muncii. Economiile draconice în sectoare «neproductive» ca învățământul și cultura ne împingeau tot mai vertiginos spre fundul prăpastiei. Noutățile scoase de editurile noastre întârziau să vină în biblioteci. De cele din străinătate nici nu mai vorbim. În fața unei asemenea politici, ne întrebam cu groază: cât o să ne coste aceste economii?!

După Revoluție, studenții au ridicat numeroase revendicări drepte care le-au fost satisfăcute. Au obținut câștig de cauză și la unele revendicări care sunt în dauna lor. Unele îmbunătățiri s-au produs de la sine, prin simpla revenire la normal. «Glaciația» din biblioteci s-a terminat. Alma Mater își primește fiii cu căldură și la propriu, și la figurat. Bibliotecile își așteaptă cititorii. Unii nu au întârziat să-și reia locurile în bănci, să scormonească în fișiere, să le dea de lucru bibliotecarilor. Credincioșii bibliotecilor prin care am trecut, cu ai căror bibliotecari am comunicat sunt încă puțini. Sunt studenți care nu pot fi găsiți nici la cursuri și cred, nici la mitinguri. Cei pe care-i găsim în biblioteci sunt tot cei care studiau «la zero grade». Sunt convins că studenții, profesioniștii studiului, vor fi cu timpul din ce în ce mai mulți în sălile bibliotecilor. Ei au scris în zilele Revoluției la intrarea în Facultatea de Litere cuvintele care m-au mișcat până la lacrimi: «Aici se va învăța Adevărul».

Lector univ. Ilie Bădicuț”.

Sursa: „Adevărul”, 7 martie 1990, p. 2.