Industrializarea forțată desfășurată în România în perioada regimului comunist a pus accent pentru dezvoltarea ramurilor industriale grele (energie, metalurgie, construcțiile de mașini, chimie) și mai puțin pe industriile care asigurau cu bunuri de consum populației.

Industria construcțiilor de mașini era considerată în epocă „pivotul” dezvoltării industriale, iar cea din urmă era gândită ca principalul mod prin care se putea asigura prosperitatea economică și implicit bunăstarea societății.

În anii 1980 peste această viziune ideologică de sorginte comunistă s-au așternut presiunile economisirii financiare, de data aceasta, marcă a politicii comuniste autohtone. Dorința liderilor comuniști de a plăti datoriile externe a condus progresiv către raționalizarea energiei, căldurii, gazelor naturale și a multor bunuri. Multe produse erau exportate tocmai pentru obținerea de valută folosită în îndeplinirea obiectivului propus. Alimentele și bunurile  precum electrocasnicele nu mai putea fi obținute prea ușor pentru că magazinele erau din ce în ce mai prost aprovizionate, o bună parte din producția vegetală și animală mergând către export, la fel și bunurile de consum mai „calitative” (deși s-a dovedit că în anii 1980 nici pentru export nu prea mai aveau această însușire, vezi printre altele cazul automobilelor Dacia returnate de la export).

După căderea regimului comunist, anii întregi de legături economice „bolnave” create de problemele de aprovizionare a populației nu putea fi rezolvate atât de repede sau ușor.  Și documentul selectat mai jos, vine în sprijinul celor arătate, pe exemplul frigiderelor:

„Zilnic, în fața marilor magazine din Capitală, cu multe ceasuri înainte de deschiderea acestora, se adună zeci, uneori sute de oameni. Se întocmesc liste cu cei prezenți, în ordinea sosirii, apoi oamenii așteaptă. În jurul prânzului se face apelul, seara alt apel. Se rămâne și peste noapte, lista înscrierilor dintr-o zi completându-se cu alte nume, în ziua următoare. Ce așteaptă acești oameni? Frigidere, congelatoare, televizoare, aragaze, alte asemenea aparate strict necesare într-o gospodărie și care, în ultimii ani, au cam dispărut din rafturile unităților comerciale, deși în țară există fabrici producătoare, mult apreciate și pe plan mondial. Ignorându-se în total cerințele populației, cea mai mare parte a producției acestor moderne uzine a fost dirijată, ani în șir, spre export, golul creat în aprovizionarea comerțului intern resimțindu-se acut și în prezent.

Astfel, deși în luna ianuarie numai la magazinul «Victoria» au intrat, cum ne spunea doamna Aneta Duca, directoarea acestei mari întreprinderi comerciale, 700 de aparate frigorifice, mai multe decât repartiția lunară, cozile continuă să rămână la fel de lungi. Deci ce se face acum pentru umplerea rapidă a golului la care ne-am referit, mai exact spus, a rafturilor și depozitelor magazinelor noastre cu toate produsele necesare cumpărătorilor? Am solicitat un răspuns, în acest sens, domnului Viorel Drumea, directorul comercial al Întreprinderii de Frigidere Găești, principalul producător de aparate frigorifice din țară.

– Mai exportăm deci frigidere și congelatoare, domnule director?

– Da, avem încheiate și în acest an contracte importante cu partenerii tradiționali ai fabricii, pe care nu-i putem pierde, activitatea noastră de export fiind eficientă, iar țara având acum nevoie, mai mult ca oricând, de valută. Față de anii trecuți însă, când exportam circa 80 la sută din producție, în 1990 raportul este exact invers: 80 la sută din aparatele frigorifice de toate tipurile merg la intern și doar 20 la sută la export. În ianuarie, de pildă am livrat la intern 30.000 de bucăți de frigidere și congelatoare, din care 7500 bucăți numai în Capitală. În perioada care a trecut din luna februarie, dintr-un program de 27000 bucăți, am livrat deja comerțului nostru mai bine de 6500 aparate, 1400 fiind îndreptate spre magazinele Bucureștiului. În total, numai în acest prim-trimestru, vom livra la intern 84000 bucăți frigidere și congelatoare, ceea ce înseamnă mai mult decât jumătate din livrările pe întreg anul 1989.

– Cu toate acestea, cererea este în continuare mare, iar cozile, care ar trebui să dispară, sunt prezente în fața tuturor magazinelor specializate în vânzarea acestor produse.

– Este adevărat, aprovizionarea se mai poate îmbunătăți. Un sprijin în acest sens îl primim chiar din partea populației. În zilele când nu am avut vagoane, produsele nu au rămas pe rampă pentru că din multe orașe, și mai ales din București, au venit aici reprezentanți ai fronturilor locale, studenți cu camioane și alte mijloace de transport ale unor întreprinderi și instituții și au încărcat produsele cerute în magazinele țării. În secțiile întreprinderii noastre se lucrează acum din plin, așa cum s-a lucrat tot timpul de la Revoluție încoace. Am putea produce, însă, lunar mult mai multe aparate frigorifice, poate chiar mai mult de o mie bucăți peste programul stabilit, dacă la rândul nostru am fi aprovizionați ritmic cu granule «ABS» de la Combinatul Petrochimic Teleajen și Combinatul Petrochimic Pitești, precum și cu cablaje de la «Electromureș» – Tg. Mureș. Având toate acestea, noi asigurăm cumpărătorii, unitățile comerciale din întreaga țară că vom respecta întocmai programele de livrare în așa fel încât cel mai târziu la sfârșitul primului semestru să saturăm piața și să asigurăm o desfacere civilizată a produselor pe care le fabricăm, în sensul că doritorii să poată alege, din gama largă de frigidere și congelatoare expuse în magazine, aparatul dorit, în funcție de capacitate, culoare și alte preferințe”.

Sursa: „Adevărul”, 13 februarie 1990, p. 2.