Gabriela Avram, jurnalist
Avea 20 de ani și nu concepea atunci să-și trăiască viața în altă parte decât în Piață. Cum altfel? În primul rând, avea 20 de ani, Dumnezeule. Acolo se făcea istoria, unde putea să fie? Apoi, trecutul ei îi hotăra pașii. Tatăl său fusese condamnat în 1956, după evenimentele de la Budapesta. A copilărit cu securistul la ușă și cu Radio „Europa liberă” în casă dat la maxim. Poate de aceea acum le-a vorbit copiilor ei despre Revoluție și Piață și a descoperit că ea, ca părinte, a fost cam singura care a întreținut memoria vie a evenimentelor din 1990. De Revoluție plecase după cadouri de Crăciun și în Piața Universității o aștepta cadoul: eliberarea de Ceaușescu. A rămas sub ploaia de trasoare, de frisoane de incertitudine. Lunile următoare au fost lunile în care era pe stradă, n-a ratat nicio demonstrație de stradă, așa că Piața este ceva firesc. Unde o găseai pe Gabriela? În Piață! Era Golan la Litere la Fântână. Ce examene, ce cursuri? Piață toate zilele și contestarea, când trecea prin facultate, a profesorilor „pătați” din Facultate. În 13 iunie s-a dus la examen, pregătită cât putea, și-n holul de la Litere un miner i-a spus la poartă: „Du-te, fetițo!” Este un șoc, nu? Șocul vorbește despre fragilitatea ființei, puterii, utopiei.
Vedeți întregul interviu cu Gabriela Avram, realizat de Eugen Istodor, lector la Facultatea de Litere, Universitatea din București.