Interviu cu Stere Gulea

Lui Stere Gulea i-a picat Revoluția la timp. Și de atunci s-a ținut de obsesia lui: să-și facă meseria. Anul revoluționar 1990 l-a ținut pe drumuri. Era în toate punctele fierbinți ale facerii lumii. Ca să se clarifice. Apoi, a devenit Golan, o dată cu Piața Universității. Timid stătea în colțul lui de la Inter împreună cu familia și prietenii și era întrebat despre cei care ar putea lua cuvântul în piață. Victor Rebengiuc, actorul rolului lui Ilie Moromete, nu a fost decât el însuși, de dinainte spunea lucrurile pe nume, așa că Gulea n-a clipit văzându-l în Piață cuvântând. Ideea filmului Piața Universității a apărut de la Lucian Pintilie. Filmările au început prin mai 1990, iar premiera din septembrie a devenit o manifestație publică în sine. Era filmul simbol al unei generații, filmul simbol al unei manifestări publice care abia se-ncheiase, era frustrarea unei generații care-și căuta o necesară alinare în spațiul public din 1990. La 30 de ani de la Piața Universității și film, Stere Gulea își menține exigența publică. Crede că asta-l ajută acum în 2020 când libertatea absolută a dus la dominanta fake-news-ului în mass media și mediile de socializare. Proliferarea incompetenței în politică și a bazaconiilor în spațiul public. Timid fiind nu se aruncă cu capul înainte. Empatic fiind nu-i plac funcțiile. Ar trebui să „consume” mult prea mult timp cu minciunile subordonaților, compromisurile decizionale (poziția sa din 1996-8 de Președinte al Televiziunii i se pare un coșmar psihic și un eșec profesional). Stere Gulea sub aspectul său sobru este un mare timid, dar asta nu-l intimidează. Nu regretă niciuna din experiențe avute, deși mărturisește „nu știu la ce mi-a folosit”. Crede în gândirea critică și în „a fi om în banca ta”.