„Merită să trăiești pentru a-ți aminti așa ceva”- Jurnalul lui Viorel Moțoc, golan din Piață, student la Litere, jurnalist de o viață, mereu în grupul de satiră politică Cațavencii („Cațavencu”, „Academia Cațavencu”, „Cațavencii”)

 

24.IV. Incapabil de abstragere, în seara asta am fost la un miting în Piața Universității. Scepticul care sunt îmi spune că, deși tot ceea ce ceream acolo era just, șansele unei reușite concrete sunt foarte mici. Îmi mai spune totodată că orice guvernare nu asigură libertatea, ci doar ceva mai multe libertăți. N-am să pot însă uita sentimentul de solidaritate pe care l-am încercat acolo… atmosfera uneori stranie, alteori emoționantă, precum și senzația că văd cum se scrie istoria. Un țigan care era de 3 zile în stradă stătea tolănit pe spate lângă nevastă-sa și privind spre cer flegmatic, ca un expert în politologie: „Cred că cheamă armata. N-au altă soluție.”Apoi după un timp: „Dincă (unul din lideri) e popa al nostru.” În metrou, în drum spre miting, am stat lângă un orb.

26.IV. Amîndouă zilele în piață. Din ce în ce mai multă lume în momentele de vârf, chiar dacă în timpul nopții mai rămân doar câteva sute. E o populație ciudată noaptea, amestec de lumpeni care oricum n-au unde să doarmă și oameni foarte hotărâți, dispuși să nu cedeze. Atmosfera e mereu extraordinară. Un moment interesant după miezul nopții când în drum spre casă, am stat de vorbă cu șoferul unei mașini care ne-a vândut pâine. Ne-a poftit să stăm lângă el și să-i explicăm pentru ce stăm în piață. Voise să le dea pâine și acolo oamenilor însă de teama unei provocări fusese alungat. Mi s-a părut, ca mulți alți oameni simpli, și bun la suflet și prost. Ne-a repetat că el votează cu Iliescu…

28.IV. Tot în Piață. Piața se numește deja Piața Golanilor (zeci de mii în momente de vârf) după eticheta pe care ne-a pus-o Iliescu. Din păcate manifestația, deși adună tot mai mulți manifestanți, capătă uneori un aer ușor festivist. Așa se întâmplă când Puterea te lasă în pace. Pericolul cel mare ar fi ca entuziasmul și chiar disperarea primelor zile să fie înlocuite de automatismele obișnuinței. Ar fi ca și cum te-ai duce la Revoluție ca la un spectacol sau ca un slujbaș la serviciu. Să ne ajute Dumnezeu să nu fie așa.

29.IV. Am reușit să mă cert și cu ai mei, astă seară, la Nina…

30.IV. Se împlinește o săptămână de când sunt în Piață. Continui să rămân destul de sceptic. Totuși, mai degrabă nu-mi pasă. Faptul că, numeric vorbind, ne-am înzecit mă face să sper că, orice s-ar întâmpla, nimic nu va fi pierdut. Disperarea superbă a primei zile pare să se fi disipat în masa tot mai mare de manifestanți, atenuându-se și lăsând locul unui sentiment aproape sărbătoresc care poate chiar să pară nelalocul lui. Chiar dacă mai puțin puternic, acest sentiment tonifiant mi s-a transmis și mie, făcând ca îndoielile să mi se pară, în fond, nesemnificative.

5.V. Ritmul de viață mi s-a adaptat după cel al manifestației care continuă. Dorm în timpul zilei și seara, noaptea, stau treaz. N-am să pot uita atmosfera din zori, din Piața Universității. Și, orice, s-ar întâmpla, aceste zile și nopți, în care am simțit gustul libertății mă vor marca pentru totdeauna. După cum sunt convins că îi vor marca pe toți cei care sunt acolo.

18.V. Ieri am făcut un marș, studenții și elevii din București de la Operă până în Piață. A fost ceva de-a dreptul grandios, nu pot să descriu starea, dar zic că merită să trăiești pentru a-ți aminti așa ceva. Și simțind entuziasmul celor peste 50 de mii de oameni, toți foarte tineri, am căpătat încrederea că deocamdată nimic nu e pierdut. Am rămas apoi toată noaptea în Piață. Am fost mai mulți ca niciodată. Pe la 3 Cristi B. și Vlad N. repetau conjugări în greaca veche. Eu, cu D. și cu M. am făcut o poezie vag urmuziană.

20.V. Dintr-un sondaj preliminar în urma votării Fronul a obținut cam 66% din locuri în Parlament, iar Iliescu a câștigat cu aproximativ 83%. N-aș putea spune că sunt deprimat. Oricum, personal n-am nimic de pierdut. Așa că de ce n-aș continua. Ceea ce am făcut noi în Piață a meritat.

16.VI. Price iluzie pe care o aveam mi s-a spulberat în ultimele zile. Piața Universității nu mai e… am aflat lucruri oribile despre crime și violuri comise de mineri. Am văzut neputincios cum bandele lor terorizează un oraș întreg. Mulți prieteni au fost bătuți, alții au stat ascunși. V. (sora lui Viorel, Victoria Pătrașcu) a stat închisă la Măgurele și, deși bătută rău, m-am bucurat că a scăpat cu viață. Cuvintele de “popor” și chiar de “patrie” au ajuns să mi se pară în aceste zile goale de sens…

8.VII. Simt iarăși nevoia să plec undeva, oriunde.

9.VII. Aștept să plec, să încep o “viață nouă” așa cum am mai început nu știu câte până acum. Simt cum timpul a început să mă preseze, deși încă mă consider foarte tânăr.

Aceste fragmente fac parte din jurnalul  lui Viorel Moțoc, studentul din anul al 3-lea al Facultății de Litere. Am păstrat grafia vremii când au fost scrise. Dar și cea din 2000, când au văzul lumina tiparului, pentru prima oară în revista „Dilema”. În mai 2000 fragmentele au apărut într-un grupaj tematic ce-și propunea rememorarea evenimentelor petrecute cu 10 ani în urmă, în Piața Universității.