Născut în anul 1930 în Oltenița, Ion Iliescu a urmat în anul 1949 și 1950 Facultatea de Electrotehnică la Institutul Politehnic din București și la Institutul Energetic din Moscova (1950-1954) și a devenit inginer proiectant la Institutul de Studii și Proiectări Energetice din Bucureși (1955), dar nu a profesat și s-a implicat în politică. După anul 1970 și începutul ascensiunii național-comunismului, Iliescu a intrat în dezacord cu alegerile făcute de Nicolae Ceaușescu, fiind astfel îndepărtat din funcțiile importante, în ultimii ani ai comunismului ocupând funcția de director al Editurii Tehnice.

Activitatea sa politică atât înainte, cât și după 1989, l-a transformat pe Ion Iliescu într-una dintre cele mai controversate personalități politice. Există chiar și un dosar juridic deschis în anul 2005 pentru rolul său în Mineriadele petrecute în anul 1990.

În calitate de persoană care a deținut funcții înalte pe timpul dictaturii comuniste, implicarea lui Ion Iliescu în construirea democrației după 1989 nu a fost cea mai bună alegere pentru societatea românească.

În perioada aprilie-iunie 1990, Ion Iliescu a avut un rol important în cursul evenimentelor din ceea ce a intrat în istorie sub numele Fenomenul Piața Universității. Iliescu a refuzat să iasă din viața politică, a fost ales președintele țării în alegerile din 20 mai 1990, primele libere după căderea comunismului, și de atunci a devenit un politician cu un rol semnificativ în societatea românească pentru următorii 15 ani (a deținut în total trei mandate în calitate de președinte al țării, 1990-1992, 1992-1996 și 2000-2004).

După 1989, Iliescu a fost președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (FSN) (22.12.1989-13.02.1990), președinte al Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) (13.02.1990-20.06.1990), președinte al României timp de 10 ani (în trei perioade: 20.06.1990-30.10.1992; 30.10.1992-29.11.1996; 14.12.2000-20.12.2004), calități care-l transformă fără îndoială într-un dintre cele mai importante personalități politici după 1989. A fost și președintele Frontului Salvării Naționale (02.1990-06.1990), senator al Partidului Democrației Sociale din România (PDSR) (1996-2000) și al Partidului Social Român (PSD) (2004-2008), președinte al PDSR (1997-2000), iar din 10.12.2006 este președinte de onoare al PSD.

Ion Iliescu a fondat Uniunea Asociațiilor Elevilor din România (1948) și Uniunea Asociațiilor Studenților din România (1956) și este autorul mai multor articole și cărți.

Surse: Stan Stoica (coord.), Dicționar biografic de istorie a României, București, 2008, p. 279, 280; Stelian Neagore, Oameni politici români. Enciclopedie, București, 2007, p. 370-373; Stan Stoica, Dicționarul partidelor politice din România: 1989-2004, București, 2004, p. 186, 187; Florica Dobre (coord.), Membrii C.C. al P.C.R. 1945-1989, București, p. 322, 323; Nicolae C. Filipescu, Enciclopedia șefilor de stat ai României, București, 2007, p. 155-178.