„Raportul asupra evenimentelor din 14-15 iunie 1990, București” reprezintă o sursă istorică importantă privitoare la violențele din primele luni de după căderea regimului comunist. Documentul a fost realizat prin contribuția nesemnată a membrilor a două organizații neguvernamentale – Grupul pentru Dialog Social (primul ONG înființat în România postcomunistă, la 31 decembrie 1989) și Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (înființată în 1990).
Raportul a fost publicat la scurtă vreme după consumarea evenimentelor violente din vara anului 1990. Importanța acestui document constă în faptul că majoritatea informațiilor provin de la participanți sau martori ai faptelor descrise.
Însumând 257 de pagini, documentul este segmentat în nouă capitole care tratează o problematică distinctă a evenimentelor din ianuarie-iunie 1990. Accentul textului cade pe expunerea narativă, cronologică a evenimentelor și pe surprinderea dimensiunii umane a suferinței individuale și colective.
Primul capitol, Fenomenul „Piața Universității”, contextualizează evenimentele care au condus la degradarea treptată a relațiilor dintre Putere și manifestanții din București. Discutând despre „destrămarea consensului” aparent instituit în primele săptămâni de după Revoluția din 16-22 decembrie 1989, capitolul punctează câteva momente-cheie ale adâncirii faliei dintre guvernul F.S.N. pe de o parte și primele organizații civice și susținătorii unei democratizări reale a societății pe de alta (decretul de scoatere a P.C.R. în afara legii din 12 ianuarie 1990, prima mineriadă din 28-29 ianuarie 1990, protestele din februarie-martie 1990). Acestea au culminat cu manifestația din 22 aprilie 1990, momentul de „naștere” a fenomenului „Piața Universității”. Capitolul descrie coagularea a ceea ce avea să fie numită „Golaniada”, punctând transformarea protestelor anticomuniste și antiguvernamentale într-o mișcare socială care a mobilizat zeci de mii de oameni veniți din întreaga țară pentru a-și exprima nemulțumirea legată de ruperea prea lentă a statului de trecutul comunist. Textul descrie atmosfera entuziastă a protestelor, cântecele și cuvântările ținute de la balconul Facultății de Geologie, implicarea unor intelectuali de seamă și a celor mai importante organizații și asociații civice, asumarea textului și spiritului Proclamației de la Timișoara, dar și refuzul guvernului de a dialoga cu protestatarii și apariția unor situații dramatice precum intrarea unor protestatari în greva foamei. În încheierea capitolului sunt publicate fotografii realizate în timpul protestelor din piață.
Cel de-al doilea capitol, Cronologia zilei de 13 iunie, detaliază cinematografic desfășurarea evenimentelor din ultima zi de proteste din Piața Universității. Raportul punctează violența cu care polițiștii au descins asupra corturilor protestatarilor (inclusiv a celor încă aflați în greva foamei) în noaptea de 12-13 iunie, precum și violențele orchestrate în dimineața de 13 iunie asupra celor din piață și a studenților din Facultatea de Arhitectură. Sunt descrise apoi episoade violente împotriva studenților și profesorilor universitari conduse de oameni care se identificau ca muncitori ai I.M.G.B., precum și reacții violente ale protestatarilor împotriva sediului Poliției Capitalei și al Ministerului de Interne. Sunt relatate, de asemenea, episoade violente în sediul Televiziunii Române prin intermediul interviurilor purtate cu martori ai acestor evenimente. În finalul capitolului este descrisă intervenția armatei din noaptea de 13-14 iunie.
O privire atentă asupra situației inedite a greviștilor foamei este acordată în următorul capitol, Greva foamei din Piața Universității ca fenomen socio-politic medical. Noutatea acestei forme de protest în România contrastează cu indiferența cu care autoritățile i-au tratat pe greviști. Sunt detaliate motivațiile sociale și politice ale greviștilor, condițiile lor de trai, degradarea treptată a stării lor de sănătate, eforturile cadrelor medicale voluntare care i-au monitorizat, dar și refuzul autorităților medicale de a oferi asistență medicilor voluntari sau greviștilor.
Cel de-al patrulea capitol, Transportul minerilor spre București. Episodul Mănucu, argumentează că sosirea în Capitală a minerilor de pe Valea Jiului nu a fost doar tolerată, ci planificată și facilitată de către autorități. Textul descrie modul în care Ministerul Căilor Ferate a ordonat crearea de trenuri speciale pentru transportarea rapidă a minerilor. În acest context, raportul insistă asupra acțiunilor de un civism deosebit ale inginerului Ioan Mănucu, șeful secției de Instalații Fixe de Tracțiune Electrică (I.F.T.E.) Craiova, care a luat decizia de scoatere de sub tensiune a liniei electrice pe care se aflau două trenuri cu mineri din Petroșani. Gestul inginerului Mănucu a permis amânarea cu peste 80 de minute a plecării acestor două trenuri. Raportul arată că fapta acestuia a fost aspru pedepsită de superiorii săi, care, la presiunea Ministerului Transporturilor, l-au destituit sub acuzația de „încălcare cu vinovăție a prevederilor art. 5 și 6 din Statutul Disciplinar al Salariaților din transporturi”.
Atacul asupra Universității, cel de-al cincilea capitol, descrie în amănunt descinderea minerilor în Piața Universității. Raportul insistă asupra violenței, distrugerilor, umilințelor și abuzurilor săvârșite de mineri asupra protestatarilor, clădirii Universității, studenților și profesorilor, dar și asupra simplilor trecători care puteau fi etichetați drept „golani” (oameni cu părul lung, purtând blugi, având asupra lor cărți etc.). Sunt descrise devastarea sălilor de curs și laboratoarelor facultăților, brutalizarea celor găsiți în clădirea Universității, distrugerea aparaturii și incendierea cărților identificate de minerii în căutare de droguri, arme și manifeste antiguvernamentale. Capitolul cuprinde și câteva fotografii surprinse în aceste momente dureroase pentru Universitatea din București.
Scenele violente se continuă în cel de-al șaselea capitol, Agresiunea stradală, minerii continuându-și acțiunea sub privirile tolerante și adesea cu concursul poliției. Tot aici sunt descrise și reacțiile unei părți a populației Capitalei care a încurajat și chiar a participat la actele de violență îndreptate cu precădere împotriva tinerilor. De asemenea, sunt descrise arestarea, torturarea, anchetarea și încarcerarea protestatarilor, precum și atmosfera concentraționară din cadrul sediilor de poliție din București și a centrelor de arest de la Băneasa și Măgurele.
În capitolul șapte, Agresiunea împotriva țiganilor, raportul subliniază dimensiunea etnică pe care au avut-o violențele din 13-15 iunie, descriind agresiunile înfăptuite de mineri, sprijiniți de poliție, împotriva locuitorilor cartierelor Pantelimon, Ferentari, Bucureștii Noi și Rahova.
În cel de-al optulea capitol, Observații finale, raportul detaliază sursele acestuia, limitările (faptul că nu au fost descrise devastarea sediilor partidelor istorice, ale Institutului de Arhitectură, Asociației „21 Decembrie” sau redacției cotidianului „România Liberă”) și formulează concluzii privitoare la caracterul și semnificația evenimentelor din 13-15 iunie 1990.
Ultima parte a raportului este formată din Anexe: transcrierea convorbirilor purtate de conducătorii organelor de poliție în data de 13 iunie 1990 (Mihai Chiţac, ministrul de Interne, Jean Moldoveanu, adjunctul său, și colonelul Mateescu), discursul lui Marian Munteanu adresat protestatarilor din Piața Universității la 13 iunie 1990, Comunicatul Secției I.F.T.E. R. C.f. Craiova Nr. 23 din 16 iunie 1990, articolul „Societatea «R»” din „România Liberă” Nr. 316/15 iunie 1990, un proces-verbal din 14 iunie 1990 semnat de procurorul Țitu Duță și răspunsul dat de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, documentul „Inventar al obiectelor aparținând Asociației «21 Decembrie» aflate în sediul acesteia la data de 14.06.1990”, discursul de mulțumire adresat minerilor de către Ion Iliescu, fragmente din conferința de presă ținută de prim-ministrul Petre Roman la 15 iunie 1990 și articolul „Puși sub acuzare” din ziarul „Glasul adevărului” din Slatina.
Documentul poate fi accesat la adresa https://www.apador.org/raportul-mineriada-1990/